Totul a inceput la sfarsitul lui ianuarie. Eram in plina sesiune si ca de obicei lucram la cateva proiecte care nu aveau nimic de a face cu facultatea. Primesc un telefon de la Andrei (asociatul meu). “Humaaan, mergem in Florida la Orange Partner Camp! Hai sa mergem sa obtinem vize pentru SUA!”. Dupa ce analizam noi un pic mai bine mailul celor de la Orange Partner (care au organizat evenimentul) am observat ca se tine in Cape Canaveral, langa orasul Orlando. Interesant avand in vedere ca numele meu intreg este Matei Razvan Orlando. Am obtinut vizele usor (din prima) dar doar dupa ce am stat la n cozi si am platit n taxe. Mi se pare foarte exagerat si tras de par tot procesul de a calatori din Romania in Statele Unite. Numai cat am stat la Ambasada US m-am simtit ca parca se juca cineva Lemmings cu noi pe acolo. Mai intai stai la o coada afara. Apoi intri pe poarta si stai la alta coada. Apoi intri inauntru si stai la alta coada ca sa te verifice ca nu ai arme la tine. Apoi stai la alta coada ca sa te verifice ca ai actele in ordine. Apoi stai intr-o sala de asteptare (go figure). Apoi intrii intr-o sala mare in care iar ASTEPTI undeva dupa niste scari. Apoi se muta locul de asteptare intr-o alta regiunie a salii. Apoi stai la coada la luat amprente. APOI stai la coada pentru interviu. In timpul asta auzeam cum tot respingeau oameni… deja am inceput sa intram nitel in panica. Intr-un final am ajuns si noi acolo si a fost totul ok. Am plecat pe 14 aprilie. Timpul a trecut foarte repede mai ales ca am cam fost ingropati de proiecte. De abia cu o zi inainte am inceput sa realizez enormitatea chestiei… jeez mergem pe partea cealalta a planetei… it’s the US for crying out loud! Avionul l-am avut la 6 dimineata dar am ajuns cu 2 ore inainte… In duty free s-a dus Andrei sa-si ia o apa minerala… un om normal ar fi crezut ca acolo este foarte ieftina pentru ca totusi nu sunt taxe! Mda… 90.000 lei. Dorna. O fi bine? E… ce imi vine mie sa fac un “duty” pe modul “afaceristilor” romani de a conduce lucrurile. In fine… let’s not dwell. Asta a fost a doua oara cand ma urc in avion si deja eram foarte ok cu tot conceptul. Am zburat de la Otopeni la Schipol in Amsterdam cu un Boeing 737. Totul a decurs extrem de bine… perfect landing. In Amsterdam a trebuit sa asteptam 3 ore pana la checkin pentru Orlando. Am incercat sa ma conectez cu PPCul la wifi dar surpriza… costa… foarte urat din partea lor. Spre Orlando am zburat cu un Boeing 767 – again very smooth. Nasol a fost ca a durat 9 ore!!! Am turbat in scaunele alea. M-am uitat la Friends, la niste documentare, am citit n ziare si reviste… am dormit cate vreo 10 minute din ora in ora. Este incredibil… cum dracu de pot sa dorm in troleu linistit dar nu pot in avion unde stau in fotoliu comparativ cu scaunele de plastic din RATB. Chestia e ca m-am si abtinut special sa nu dorm cu 2 zile inainte ca sa pot dormi in astea 9 ore ca sa nu o iau razna. Eu am probleme reale cu statul degeaba. Pentru mine cel mai ucigator job ar fi sa fiu portar sau soldat care sta drept si pazeste un obiectiv. Off… cand ii vad pe saracii astia din parcul Carol… care pazesc flacara aia care sincer nu stiu ce naiba mai simbolizeaza avand in vedere ca in spatele lor sunt mumificati “gloriosii” conducatori ai Romaniei comuniste. Am si zburat aiurea… adica din Amsterdam am luat-o prin sudul Marii Britanii, apoi prin sudul Groenlandei (apropo… am vazut ghetari pe Atlantic – super tare) si apoi am luat toata coasta de est a Statelor Unite – de la New York pana in Orlando. Intr-un final… dupa ce am asteptat 2 ore in Otopeni, 2 ore si 30 de minute in avion spre Amsterdam, 4 ore in Amsterdam, 9 ore in avion spre Orlando, a trebuit sa stam (surpriza) la niste COZI! Prima a fost la verificarea vizelor. A doua a fost la scanare – cred ca e singura tara din lume care necesita scanarea pasagerilor atat la imbarcare cat si la debarcare… ce dracu am fabrica de munitii in avion? In fine, dupa ce ne-am invartit pe acolo am ajuns intr-un final la baggage claim.
Am bagat si celule in MTS. In Amsterdam a fost usor ca acolo aveam Vodafone NL, dar aici imi sarea de pe Cingular pe T-Mobile si trebuia sa fiu atent. Am intrebat la info desk cum ajungem la hotel. Am avut de ales intre taxi: ~30 USD sau autobuz (shuttle) ~30 USD. Ciudat, nu? Obviously am ales taxiul. Cand am iesit din aeroport… soc… CALDURA. In Orlando, in aprilie este ca in iulie in Bucuresti. Stau si ma intreb cum o fi in iulie acolo… Cum am iesit din aeroport am realizat ca intr-adevar nu mai suntem in Europa. Masinile sunt altfel, plantele sunt altfel… totul e altfel. Taxiul avea schimbatorul la volan (exact ca-n filme) si cutia semiautomata. Am realizat ca mai toate masinile de pe acolo sunt asa. Bleah… unde mai e satisfactia de a schimba vitezele? Am fost pur si simplu uimit de infrastructura de acolo. Strazile sunt incredibile… cel mai bun asfalt din lume… cum dracu de la ei nu exista pic de gropi? Cuuuuum? Totul este marcat foarte bine… ce sa mai… cred ca e o placere sa conduci acolo. Dupa ce am ajuns la hotel ne-am invartit nitel prin Orlando. Teoretic trebuia sa ajungem acolo cu o zi mai tarziu si sa mergem direct in Cape Canaveral, dar nu am avut avion in ziua respectiva asa ca am rezervat o camera la un Inn (parca suntem in Baldur’s Gate). Dupa ce am ajuns la hotel am iesit nitel sa vedem orasul. As vrea sa demontez/intaresc niste mituri: Cola este IDENTICA cu cea din Romania. Le fel si Pepsi. Mancarea din fast food este la fel de proasta ca la noi (poate chiar si mai proasta). Mancarea in general la ei este oribila. Este si normal atunci cand pe ambalajul unui sandwich scrie ca expira in 2008, sau pe ambalajul unei inghetate spune ca nu necesita refrigerare. Painea lor este dulce… parca mananci cozonac sau chec. Americanii sunt grasi. Am vazut cateva exemplare care m-au socat si pe mine. Dar sa nu exageram, au si niste fete superbe… americance blonde cu ochi albastri… mmm. Au masini imense… huge pickup trucks… pai cand mai vedeam din an in paste un Passat pe strada mi se parea ca un Tico la noi. Masini europene nu prea au… doar niste BMWuri, Mercedesuri si Porscheuri. In rest plin de Corvette si Ford. Am vazut si cateva modele din anii ‘60 cu rugina si fumul dupa ele… eu cred ca astia nu au echivalentul ITPului de la noi. Revening, in excursia noastra prin oras am vrut sa gasim si niste cartele SIM prepay pentru a nu face trafic GPRS prin roaming. Nu au auzit de asa ceva. De fapt toata industria telefoniei mobile lasa foarte mult de dorit la ei. Au celule rare… Bucurestiul rupe fata de Orlando. In fine, cand ne-am intors la hotel am vrut sa bagam telefoanele la incarcat. Am uitat complet ca oamenii astia au alte prize. Nasol moment. Decizia a fost sa ne culcam. 
Am adormit instant. A doua zi am fost la un magazin si am cumparat 2 convertoare de stechere si apoi am plecat spre aeroport unde ne asteptau autobuzele sa ne duca la Cape Canaveral.
La aeroport am inceput sa ne strangem. Am format un grup interesant si ne-am suit in “coach” – un microbuz. Pe drum spre Cape (cam 60 de mile) am stat la discutii si ne-am practicat engleza. In grup era un tip din UK de la Panasonic (interesat mai mult de hardware), un tip din Brazilia (servere java), un francez care conduce o companie in Timisoara (dar nu stia Romana… decat sa zica “buna zua” – se ocupa cu aplicatii J2ME) si un tip din New York care a dezvoltat o aplicatie interesanta de a recunoaste scrisul de mana pe touchscreenuri – dar pe platforma PalmOS. Dupa vreo 50 de minute am ajuns la hotel (Radisson Resort at the Port). Eeee… da… very nice – piscina and everything. Aveam si pat care se ridica sau se lasa de la telecomanda. Complexul este foarte mare – aprox 1000 de camere si tinand cont ca nu are decat un etaj.
. Piscina arata foarte bine…. dar pacat ca a fost foarte mica – adancimea variind intre 1.6 si 6 metri.
Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am lasat bagajele a fost sa mergem sa vedem daca am obtinut un slot pentru speed dating. Acesta inseamna prezentarea prodselor unei companii in 2 minute pentru fiecare 5 mese unde stateau oficiali Orange, France Telecom, Symbian si Nokia. Si am obinut! Apoi am participat la un cocktail si apoi la un show de deschidere (POW WOW).
A doua zi a inceput direct cu speed datingul. Am prezentat fulger flagshipurile noastre – Mobile Tracking System si Star Media Center. A mers extrem de bine pentru ca in final am obtinut 4 intalniri cu manageri de top din France Telecom care au fost foarte interesati de ambele proiecte. De asemenea am mai avut intalniri cu alti CEOs din intreaga industrie. NDAurile ma impiedica sa detaliez ce am discutat in materie de business aici – dar pot sa spun ca evenimentul a fost foarte fructuos pentru noi. S-a lasat cu destule follow-upuri. Ce nu pot sa nu remarc a fost surprinderea majoritatii participantilor atunci cand le aratam pe telefon MTSul si mai ales SMCul. Majoritatea au avut reactia: “wow! streaming that actually works! and it works!”. Am participat de asemenea si la multe seminarii pe diferite teme incepand de la prezentarea companiei Orange pana la ateliere de dezvoltare pentru Symbian si Windows Mobile. Din pacate prezenta Microsoft a fost destul de slaba la acest eveniment, dar am reusit sa intram in contact cu un product manager pe Windows Mobile de la ei. Printre sesiuni am avut sansa sa ies nitel si sa fac niste poze prin Cape Canaveral.
Dupa 3 zile de discutii Partner Campul s-a incheiat. Noi am mai stat o noapte pentru ca avionul era doar a doua zi. Am avut o dupa amiaza libera asa ca am vrut sa mergem pana la Kennedy Space center dar era prea scump transportul si tarziu. Asa ca am fost pana in Cocoa Beach (la 6 mile distanta de Cape Canaveral) si am inchiriat biciclete! A fost super! Ne-am plimbat prin statiune si apoi pe plaja – pe malul Atlanticului.
Dupa ce ne-am intors am incercat sa jucam niste tenis dar era intuneric si nu nimeream mingea. Dupa ce ne-am retras in camerele noastre pentru a face bagajul pentru ca plecam ziua urmatoare am decis sa ma balacesc si eu nitel in piscina ca imi facea cu ochiul de mult. Nu prea puteam cat timp a fost partner campul pentru ca mai toata lumea statea la masute sau sezlonguri in jurul piscinii imbracati in costum in timp ce discutau sau isi verificau mailul pe laptop. Acum in schimb erau doar cativa turisti imbracati adecvat pentru piscina si era seara – aproximativ 11-12. Am realizat ca innot haotic! Dupa vreo 30 de minute mi-am perfectionat stilul si faceam ture p-acolo. Seara s-a incheiat cu o lunga discutie in compania a doua fete care erau in vacanta cu familia. Am aflat multe lucruri interesante despre cum e viata la 20 de ani in America.
A doua zi ne-am indreptate spre aeroport. Cum nu exista transport public am mers cu un Lincoln… damn I love american cars. Imi pare rau ca plecam… great country, great people, great business evironment.
Am decloat din Orlando in jur de 7 seara.
Am trecut direct pe deasupra lui Kennedy Space Center. In imagine puteti vedea pista de aterizare a navetelor.
De data aceasta zborul a fost mai lejer… adica timpul a trecut mai repede – logic pentru ca miscarea de rotatie a planetei era in favoarea noastra. In timpul zborului am inchiriat si un personal digital entertaiment system – un ecran LCD portabil care continea cateva filme, seriale si documentare. Am vazut 2 episoade din Friends + inca unul pe sistemul TV din avion si plus inca unul pe laptop – cat a mai tinut bateria. Andrei s-a uitat la Ultimul Samurai – timp in care eu am dormit – finally am reusit sa dorm in avion. A fost cea mai scurta noapte din viata mea – de la sunset si pana la sunrise a durat aproximatv 5 ore.
Am aterizat pe aeroportul din Amsterdam pe la 9 dimineata. A durat foarte mult coborarea si am reusit sa vedem o buna bucata din Amsterdam si surrounding areas.
Aterizarea a fost atat de perfecta incat lumea a aplaudat. Am mai pierdut 3 ore prin aeroport si ne-am indreptate spre poarta 24 unde se facea checkinul pentru Bucharest. In sfarsit dupa cateva zile am inceput sa auzim si alte persoane care vorbesc romana. Ce este foarte ciudat la aeroportul din Amsterdam este ca dupa ce pleaca avionul de langa terminal, te plimba cam vreo 10 minute bune pe piste. Trece pe langa autostrada, trece peste ea pe un pod (tare interesant sa conduci si sa vezi cum trece un avion pe deasupra ta pe un pod) si dupa mai multe slalomuri ajunge sa stea la coada! Da… avionul sta dupa alte avioane care vor sa decoleze. Nu exagerez in nici un fel… am fost 7 avioane care am asteptat unul dupa celalalt sa decolam pe aceeasi pista. In fata noastra a fost un jumbo – Boeing 747 cu etaj.
Cand si-a dat drumu la motoare vibra avionul nostru. Doamne cata forta pot sa aibe chestiile astea. Am vazut un obiect cat un bloc de mare cum si-a luat zborul. Incredibil.
Dupa vreo 2 ore de zbor, capitanul face anuntul ca avionul incepe coborarea si ma uit si eu pe geam – semi adormit. Am ramas fara nici un fel de cuvinte – am fost pur si simplu fermecat de Carpatii Romaniei.
Este absolut incredibil sa vezi in acelasi timp Predealul, Bustenii si Sinaia.
Am aterizat cu bine pe Henri Coanda. KLM si Martinair rule!
Toata aceasta excursie a fost o experienta memorabila. Pentru mine a fost prima iesire din Romania. Nu stiu cum este restul Europei dar Statele Unite arata exact ca-n filme. Mai bine chiar. Cred ca cel mai ciudat lucru acolo este sa nu vezi cate o Dacie din cand in cand pe strazi. 
In all seriousness, cel mai important lucru pentru mine a fost sa vad unde ne situam ca si companie in materie de tehnologie si produse. Sunt subiectiv, e drept, dar pot sa spun sincer ca nu am vazut nimic comparabil cu MTS sau SMC la Orange Partner Camp – si doar acolo au fost cei mai tari dezvoltatori in materie de telefoane mobile. Ironia este ca suntem prea tari pe partea de inovatie/tehnologie dar foarte mici pentru ei. Ce trebuie sa invingem noi in continuarea discutiilor atat cu France Telecom cat si cu alte companii interesate este pozitia noastra slaba data de cifra de afaceri. Intr-o lume ideala nu ar trebui sa fie deloc atat de greu. Daca oamenii astia ar avea un gram de imaginatie si-ar da seama ca practic nu au ce sa riste… investitiile intr-o companie atat de mica comparativ cu gigantii actuali din telecom nici nu ar fi simtita de acestia – dar avea potentialul sa revolutioneze lumea telecomunicatiilor. Noi oricum vom incerca sa ne lansam singuri, dar este un task extrem de dificil pentru doar doi studenti romani. Alt aspect important pentru mine a fost pur si simplu realizarea potentialului celor doua aplicatii. Dimineata cand ma trezeam puteam sa ma uit in timp ce luam micul dejun langa piscina la stirile de la ora 13 in direct din Romania. Dupa stiri am posibilitatea sa schimb canalul pe un post de muzica romaneasca. Bineinteles ca mereu m-am gandit la asta, dar sa fii acolo, pe partea cealalta a Planetei si chiar sa poti face asta este un lucru fantastic. De MTS nu mai zic, am primit zeci de mesaje de drum bun sau bine te-ai intors in tara de la useri/prieteni prin sistemul de mesagerie al MTS. Am putut localiza oameni din Romania la nivel de secunda si am reusit sa comunic cu apropiatii din tara la tarife neglijabile desi foloseam roamingul. Cele mai fierbinti momente in prezentarile noastre erau atunci cand afisam TV in direct din Romania cu SMC sau dadeam un find pe un user din State si apoi pe un user din Romania cu MTS. Nu am intalnit o persoana sa nu fie uimita de asa ceva.
Sper sa rasara soarele odata si pentru firma noastra pentru ca foarte mult am muncit ca sa fim opriti de faptul ca suntem prea mici sau prea est europeni. Indiferent de ce se va intampla in continuare cu discutiile pornite la Orange Partner Camp, va asigur ca Fightersoft Multimedia va continua sa aduca pe piata produse inovatoare si folositoare pentru voi toti chiar intr-un ritm si mai agresiv ca pana acum. De asemenea vom continua cu incapatanare politica noastra de contact direct cu utilizatorii.
Pana la urmatorul entry nu uitati: User feedback is always welcome and appreciated! – company motto.
Start Slide Show with PicLens Lite